ARTFusion

Te-ai gandi vreodata ca un colectiv format din oameni din “back office-ul” unui departament de HR al unei banci ar putea fi mai receptiv decat un grup de tineri ce, teoretic, sunt mai deschisi si mai inclinati spre arta si “schimbarea lumii”?! Nu?! Ei bine nici eu …pana aseara cand lucrurile au luat o alta intorsatura, cand noi, echipa, ne-am simtit ACTORI si atat. De ce actori si atat? Pentru ca aseara publicul nostru format din 150 de angajati ai unei banci, cu varste cat se poate de variate, imbracati in blugi, la costum casual sau noncomformist, s-au ridicat in picioare la sfarsitul piesei noatre si ne-am aplaudat minute in sir. Pentru ca piesa, de la un anumit punct nu a mai fost doar a noastra…a fost si a lor. Pentru ca aseara acelasi public a cooperat cu noi si ne-a oferit solutii unde nici noi nu vedeam. Pentru ca aseara ne-am taiat de pe lista noastra de prejudecati punctul x care spunea: “O sa fie destul de tensionata situatia, o sa fie rigizi- ca nah sunt din banca, sunt oamani seriosi- , nu o sa participe, nu o sa urce pe scena decat la insistentele noastre, de abia o sa asteptam sa se termine si sa plecam acasa.” Nu. Toate negatiile s-au transformat in afirmatii, toate tensiunile si bataile inimii s-au transformat in zambete si si in “fullfillness”.

Pentru prima oara nu am simtit cand au trecut 2 ore de teatru, discutii si interventii, pentru prima oara am ramas fara cuvinte, observatii si propozitii care sa inceapa cu: “In momentul ala se (mai) putea intampla si asta si ailalta si celelalte.” . De ce “actori.(punct)”?! Pentru ca pentru cateva secunde am simtit ce simt actorii MARI de la teatru care ma privesc pe “mine” ridicandu-ma in picioare la sfarsit, uitandu-ma hipnotizata la ei, plina de admiratie si multumire. Pentru cateva secunde am inteles ce e in sufletul lor si mi s-a confirmat faptul ca teatrul e singurul care imi da implinirea profesionala maxima, energia pozitiva cea mai mare, zambetele cele mai profunde, multumirea ca “munca” pe care am depus-o nu e si nu ar putea fi vreodata “degeaba”. Pentru ca pentru cateva secunde am fost “actori.”, nu actori NEPROFESIONISTI.

A.R.T. Fusion?!  Nu stiu ce as putea sa mai zic. VOI? Echipa?! Nici aici nu stiu ce as mai putea sa spun. M-ati lasat fara cuvinte…mi-ati dat lacrimi de bucurie si sentimentul suprem de incredere si apartenenta. Multumesc! Ma simt privilegiata si ii multumesclui Dumnezeu ca mi-a dat ocazia sa fiu alaturi de voi la primul eveniment istoric de o asemenea amploare a A.R.T Fusion. Am fost acolo! Am vazut! Am simtit!

In speciat pentru: Maria (you were just…amaizing!ravishing!professional!),Adi, Tudor, Alina, Ana, Eugen, Vali, Cristina, Judith(It was really nice to have you with us!). Denisei si lui Carmen pentru ca au lucrat cu noi si impreuna am ajuns la rezultatul asta frumos.I love you guys!

Ne vedem cu drag la urmatoarea! Cat mai repede!

Ana-Maria a voastra, voluntar A.R.T. Fusion

În liceu nu mi-a plăcut matematica, cel mai probabil pentru că era ora la care se puneau cel mai rar absențe. Nu că aș fi făcut ceva relevant cu timpul respectiv, cel puțin nu am făcut ceva de care să îmi amintesc acum. În cele din urmă, cui îi pasă de Cauchy? De vreo două ori pe an participam la festivaluri de teatru. Unul era festivalul George Constantin, celălalt era festivalul de teatru de la liceu. Bineînțeles, în pregătirea acestora mă retrăgeam în subsolul liceului, împreună cu colegii de trupă. Repetam, ne certam, ne împăcam, frecam menta, visam la premii și apreciere. Cumva, cele două săptămâni din fiecare semestru în care strângeam absențe și experiență de viață sunt printre cele mai relevante experiențe din trecutul meu de liceean.

De aceea, decizia de a mă pregăti pentru Politehnică i-a luat prin surprindere pe mulți. Înzestrat cu o memorie foarte slabă, am considerat mereu un chin să trebuiască să învăț, însă m-am adaptat acestei situații atât de bine încât mi se părea normal ca învățatul să fie o povară, ceva ce e făcut pentru că trebuie. Mi-era teamă că dacă voi învăța ceva ce mi-ar plăcea, Universul va face implozie. Așa că m-am hotărât să fac altceva decât mi-aș fi dorit, și nici măcar să nu caut să aflu ce mi-aș fi dorit de fapt, și m-am îndreptat voios spre Politehnică, fiind convins în adâncul meu că e normal să nu îți placă ce înveți. Cititorii mei mai vechi au dedus probabil ce a urmat în relația mea cu Politehnica, și că am avut noroc să o termin înainte să mă termine ea pe mine.

Fast-forward către acum, cinci ani mai târziu, Ing. Tudor Marciu la un atelier de scriere de proiecte europene pentru ONGuri. La ART Fusion, bineînțeles. Privesc la acest bilet, tras la sorți dintre cele două, bilet ce conține o temă de discuție pentru echipa mea. Pe el scrie (aproximativ, pentru că sunt înzestrat cu o memorie foarte slabă) “cu ce probleme se confruntă tinerii (studenții?) din București?”. Cum vorbeam zilele trecute cu cineva, în spatele lui “sunt student” se ascund o grămadă de ramificații, afirmația “sunt student” rezumă în două cuvinte întreaga viață studențească, cu petreceri, viață de cămin, job prost plătit, colegi, entuziasm, sesiune de două (sau trei) ori pe an, libertate, nopți albe, viață, stress.

În timpul studenției, cea mai mare problemă cu care m-am confruntat a fost facultatea, care încerca fără remușcări să mă oprească de la a îmi trăi viața de student. De multe ori m-am văzut pus în situația de a recunoaște că am ales o facultate care nu mi se potrivea. Pe parcursul celor cinci ani de Politehnică am încercat pe rând sentimente de iritare, dezamăgire, frustrare, resemnare, neliniște, speranță, oboseală, indecizie, neputință, inutilitate. Pentru că deși la prima vedere domeniul mi-ar fi plăcut, el s-a dovedit a reprezenta cu totul altceva decât aș fi crezut. Și nu în ultimul rând, pentru că metodele de evaluare, suportul tehnologic, și atmosfera generală erau cu totul altfel decât mi-aș fi dorit.

În timpul facultății, (aproximativ) doi dintre colegii mei au avut joburi în domeniul studiat, sau care măcar să aibă legătură cu acesta. Acum, după terminarea facultății, aproximativ jumatate dintre ei (dintre cei rămași, vreo 15 din 27, apropo) s-au reprofilat. Făcând zoom out, asta înseamnă că o grămadă de posturi din companii sunt ocupate fie de studenți în alte domenii -care vor fi plătiți slab pentru că fac o muncă necalificată, sau în cel mai bun caz calificată doar prin experiență- fie de absolvenți ai unor facultăți disjuncte domeniului. Generații întregi de tineri care se trezesc în fiecare dimineață blestemând în gând serviciul sau facultatea, puși în situația de a alege între o viață mediocră și niște eforturi supraomenești de avansare în carieră. Și iată-ne apoi aprobându-ne reciproc “așa-s românii, dom’le… muncesc de mântuială”. Pai… cum altfel?

Da, proiectul pe care l-am conceput atunci și pe care îl scriem acum se adresează felului în care tinerii liceeni aleg de cele mai multe ori facultatea: fără să știe ce vor să se facă atunci când vor crește mari, fără să știe care sunt facultățile care pregătesc pentru carierele respective, și fără să știe cu adevărat ce vor învăța acolo, cum, de la cine și alături de ce fel de colegi. Proiectul se numește “Știu ce vreau!”, este un proiect-pilot care se adresează tinerilor de liceu, și se va desfășura cel mai probabil pe parcursul anului școlar/universitar 2009-2010. Detalii despre cum și ce, după ce vor fi stabilite.

Tudor out.

Miercuri, pe 25 februarie mai exact, A.R.T. Fusion a invatat copiii din comuna Sarulesti percutie, in cadrul unui atelier de muzica, parte din proiectul “Antreneaza-te pentru TINE!”.

Ne-am super distrat acolo si sincer ne gandim ca o ora de percutie la scoala, la ora de dirigentie sau pur si simplu o ora pentru asa ceva, ar face minuni printre copii. Ritmul ii prinde incredibil de repede si atmosfera devine una din cele mai vii si mai energice.

Despre atelier puteti citi si in Gardianul de azi. Le-a placut si lor de noi si ne bucuram ca ne promoveaza actiunile.

Pentru ca acum ceva vreme tot dadeam din casa in privinta EV-ilor sositi la A.R.T. Fusion (adica European Volunters), iata ca acum avem ocazia sa vorbim un pic mai mult despre ei si sa-i lasam si pe ei sa vorbeasca despre experientele lor in Romania.

Pana acum au participat la un training pe Teatru Forum, au inceput sa practice si animatie stradala, deja sunt implicati intr-un proiect la Liceul George Cosbuc si … multe.

Or sa curga proiecte cu ei si pentru ei, asa ca vreau sa fac un stop si sa continui atunci cand va fi vremea.

Pana atunci, puteti sa cititi primele lor impresii pe blogul lor  evsblog.

Inside news:

* au sosit EVS-ii. In numar de 4: Judith (UK), Valters (Latvia), Justin (France) and Husein (Turkey). Duminica a fost ziua lui Valters asa ca ii mai uram inca o data “La multi ani!”. Patrecerea a avut loc insa sambata, caci duminica s-au teleportat catre un training special pentru ei (si alti evs-i). In timpul petrecerii am aterizat si noi cu Justin, fix de la aeroportul Baneasa si din “jungla” si aventuroasa parcare de la Ikea, care ne-a pus la incercare abilitatile de soferi si pasageri calmi. Cred ca s-au acomodat bine cu viitoarea lor casa pentru urmatoarele 9 luni si de asemenea cu stilul bucurestean…sau macar unii dintre ei. Asteptam sa mai treaca ceva timp sa vedem daca e euforia de inceput sau chiar le place.

Bineinteles va vom tine la curent cu activitatile lor, cum evolueaza, cum socializeaza si multe altele. Pana atunci ii asteptam sa se intoarca din prima calatorie in Romania. (cu CFR cred )

*  Voluntarii nationali, mai vechi si mai noi se pregatesc de update-ul site-ului ART Fusion in privinta descrierii voluntarilor si isi exprima opiniile, experientele si ce inseamna pentru ei sa fie voluntari ART Fusion prin inregistrari audio de o calitate impecabila, asa cum numai baietii de la Lemon pot produce.  In acelasi timp, aceiasi voluntari fac studii sociale si incearca sa vada reactiile oamenilor la vederea lor, abordand un stil pitipoanco-extravagant.

Pana cand vom reusi sa intram in posesia imaginilor color o sa va punem imaginatia la lucru si va dam doar mici  detalii: par portocaliu, basca rosie, cizme verzi, rochie bleumarin.

* Nu detinem specimene de genul Extrem Emo, asa ca stiri in genul celor de la ora 17 nu va vom prezenta.

O seara minunata!

Pentru dumneavoastra, Alina Iordache!

 Ieri A.R.T Fusion a implinit 4 ani si a fost mare intalnire mare la noul sediu care arata divin. E ca un spatiu feeric unde cei care se intalnesc acolo au ceva ce ii leaga intre ei. Stateam si ma uitam in jur si imi crestea inima. De ce? Pentru ca ma simteam norocoasa sa fac parte dintr-o echipa asa frumoasa si cu initiativa, pentru ca ma simteam “responsabila” de ce a realizat A.R.T Fusion in ultimul an jumate si am fost mandra sa vad ca am ajutat la implementarea proiectelor din anul acesta in proportie de 70%. Ieri ne-am vazut prima oara dupa Sarbatori si fiecare avea cate ceva de zis si parca venise cu bateriile incarcate si plini de idei si de viata. Parca eram o mica familie intoarsa din vacanta. Am pus pe foaie directiile in care vrem sa mergem in anul nou A.R.T Fusion si ce ar vrea fiecare sa faca. Ce bine ar fi daca am putea sa mergem toti in toate proiectele,nu?! Ideea principala e ca nu ducem lipsa de initiativa si inspiratie, creativitatea e in sange si solidaritatea vine de la sine si odata cu fiecare proiect. Cat despre motivatie, e din belsug!

Multumesc pentru experientele prin care trec alaturi de voi! Multumesc ca ma acceptati asa cum sunt! Multumesc color care ne motiveaza in primul rand ca mai apoi sa ne motivam intre noi! Multumesc pentru modul in care cresc alaturi de voi si modul frumos in care ma formez!

Parola?! LA MULTI ANI, A.R.T Fusion!

semneaza: Ana-Maria, voluntar A.R.T Fusion

Pe 8 ianuarie 2009 Asociatia A.R.T. Fusion a facut 4 ani. Da, suntem mai mici, dar crestem repede si frumos!!!

Unul din cele mai frumoase cadouri este noul nostru sediu din Str. Pop de Basesti nr. 43-45, ap. 1, sector 2, Bucuresti. Foarte dragut, simpatic, vesel ca noi, mare si suficient de spatios cat sa-i primim pe toti cei care doresc sa ne ajute, sa se implice alaturi de noi.

La Multi Ani A.R.T. Fusion!

La multi ani si voua tuturor celor care ne urmariti!

In prag de Craciun A.R.T. Fusion s-a alaturat campaniei “Mos Craciun responsabil” a celor de la Reper 21 , campanie care se va desfasura intre 15-17 la ASE si intre 18-23 la Bursa de Marfuri Creative.

 Si noi cum o sa ne alaturam mai exact?

Echipa de teatru forum va fi prezenta la ASE (cladirea din Str. Caderea Bastiliei) in 17 decembrie, la ora 17.00, unde va pune punctul pe ECO si va spune “VERDE STOP”

Ce poti sa faci tu?

1. Doar sa citesti acest post
2. Sa dai mai departe stirea
3. Sa intrii pe site-ul nostru si sa aflii mai multe despre noi si teatru forum
4. Sa te documentezi mai mult asupra campaniei
5. Sa pornesti spre ASE si apoi sa te razgandesti
6. Sa vii la ASE si sa iei aRtitudine!!

Puteti vedea deschiderea aici si aici  - filmuletul cu prima parte din spectacolul oferit de echipa de animatie stradala in Parcul Carol aseara.

Ne-am distrat minunat!! Ce sa mai!!

Aseara in Parcul Carol curajoasa echipa de animatie stradala a dat viata primului ei spectacol de lumina si foc, in Parcul Carol, din Bucuresti, in cadrul Festivalului Luminii organizat de Organizatia Cercetasii Romaniei.

A fost emotionant si cu ceva palpitatii, mai ales cand vine vorba de jucatul cu focul.

Detalii despre Festival gasiti aici